Ești în locul potrivit, pentru ca sunt incantata sa te invit la un CURS ONLINE – ARTA LUMANARITULUI, în care m-am gandit sa iti impartasesc toate secretele mele acumulate în cei 6 ani de experiență în crearea lumanarilor handmade.
Un curs dedicat atat incepatorilor cat și celor care vor sa evolueze.
Cu doar 15 LOCURI DISPONIBILE
locurile la ședințele de consultanta gratuită se ocupă rapid !
Discuția e gratuită și va avea loc cu mine.
De asemenea, ea nu implică nicio obligație din partea ta.
Scopul ei este de a ne cunoaște și de a vedea dacă putem colabora sau nu.
Ca și creatoare de lumanari handmade, am experimentat personal dificultatile de a strange informațiile necesare pentru a începe și a dezvolta aceasta activitate.
Așa ca, înțeleg perfect cum poate fi cand te simți copleșit de începerea unei noi pasiuni sau afaceri.
Cand crezi ca ai depasit toate obstacolele în alegerea cearei, fitilelor, parfumului și tot ce tine de cunoștințele minime în crearea lumanarilor, apare frostingul, tunelarea, efectul de ciuperca si cine stie ce alte surprize!
De ce sa pierzi timp căutând răspunsuri și greșind constant?
În loc sa incepi direct crearea lor pentru tine, cei din jur și de ce nu, sa descoperi că iți place sa creezi produse de înaltă calitate și să transformi aceasta pasiune in afacere, o afacere care poate fi profitabilă.
Pe langa faptul ca este o activitate relaxanta si distractiva, fabricarea Lumanarilor Handmade, iti oferă oportunitatea de a-ti dezvolta creativitatea, poți experimenta culori, forme și parfumuri unice.
Făcând lumanari acasă, pe langa faptul ca economisiti,( pentru ca hai s-o spunem pe cea dreapta, lumanarile parfumate, în special cele de calitate și în recipiente frumoase, sunt scumpe), aveți un produs de calitate și un control total asupra ingredientelor.
Dar sa o luăm pas cu pas, știu ca ai vrea sa creezi lumanarea perfectă.
Fie ca esti incepator entuziast sau un pasionat experimentat, alături de mine, vei invata sa depășești toate obstacolele intalnite în procesul de fabricație a acestora.
-materialele esentiale pentru crearea lumanarilor handmade și siguranta in manipularea lor
-tehnici de topire și turnare
-cum alegi recipientele potrivite
-cum sa adaugi culori și parfum dar și tehnici de decorare și crearea lumanarilor tematice
–moduri creative de stropire și texturare a lumanarilor
Vei avea ocazia de a urmări demonstrații practice, de a accesa materiale de învățare de calitate și de a beneficia de suport personalizat pentru a-ti atinge cu succes obiectivele.
Totul se desfășoară online, adică ușor și repede, din confortul casei tale și în timpul tău disponibil.
Cu aceste resurse la indemana
Fiind un curs online cu întâlniri 1:1, acesta poate fi adaptat și personalizat pentru a se potrivi nevoilor și intereselor diverse ale fiecărei persoane în parte și cu nivel de cunoaștere diferit.
Așadar dacă și tu te-ai hotarat ca vrei sa inveti, următorul pas ar fi o discuție cu mine
Încă din prima zi de curs vei putea sa iti creezi propria lumanare !
Pe langa faptul ca totul se desfășoară din confortul casei tale și în timpul tău disponibil, acest curs intensiv, desfășurat pe parcursul unei luni de zile, a fost conceput special pentru a transforma pasionații de lumânări, în experți în arta confecționării lor.
În cadrul acestui program, vei avea parte de întâlniri săptămânale care îți vor oferi oportunitatea de a interacționa direct cu mine.
Fiecare întâlnire va fi o ocazie de a învăța tehnici noi, de a discuta despre tendințele din industrie și de a primi feedback personalizat pentru proiectele tale.
Vei ști în permanență ce faci bine și ce trebuie sa imbunatatesti, deci nu riști sa te abati din drum.
Pentru a-ți consolida cunoștințele și abilitățile, vei primi și teme pentru acasă care să-ți ofere oportunitatea de a aplica ceea ce ai învățat în timpul întâlnirilor și de a experimenta independent.
Aceste teme vor fi concepute pentru a-ți stimula creativitatea și pentru a te îndruma către perfecționarea tehnicilor tale
Și încă ceva
Oricine poate turna o lumanare, însă va fi ea și calitativă, avand in vedere ca poate fi un produs periculos și nociv pentru sănătatea ta și a celor din jur?
Și mai mult
Tu ai cumpara un produs de la cineva care nu are cunoștințe de baza minime în crearea acestuia?
Alaturandu-te cursului meu online, vei avea parte nu doar de teorie, ci și secrete practice și trucuri prețioase.
Pentru a ma asigura ca fiecare participant beneficiază de o învățare profundă și personalizată, am decis sa limitez numarul de locuri la doar 15 PERSOANE.
Asta îmi permite sa mă concentrez asupra fiecărui participant, oferind sprijinul si indrumarea necesara pentru ca fiecare cursant sa reuseasca sa isi atinga obiectivele.
Fii printre primii care se înscriu și beneficiază de aceasta oportunitate excepțională !!!
Un simplu click te poate ajuta sa iti indeplinesti visul.
Ai întrebat pe grupurile de profil dedicate Lumanarilor Handmade în speranta ca vei găsi rezolvare la problemele tale, ca cineva te va îndruma dar nu ai primit un răspuns satisfăcător?
Pe lângă timpul pierdut, costurile sunt de asemenea consistente atunci cand materialele sunt irosite. TIMP și BANI !!!
Iar la final, același rezultat dezamăgitor și frustrant.
Dar nu te speria, majoritatea creatorilor de lumanari au întâmpinat cam aceleași probleme la început.
Tu ai ocazia sa depășești aceasta perioada, urmand sfaturile cuiva care deja a greșit (adică eu) și are o experiență în crearea acestora de peste șase ani și cu sute de clienți extrem de multumiti.
Sunt cele mai frumoase lumânări pe care le-am cumpărat.
Cristina Grosu îmi face la comandă ceea ce vreau și bineînțeles pe ce culori.
Cu fiecare comandă sunt surprinsă atât de modele,paleta de culori,forme și nu în ultimul rând arome care persistă foarte mult în casă, efectiv nu îți mai trebuie alt parfum sunt suficiente aceste lumânări. Iar un aspect foarte important este că sunt expediate cu mare grijă și ambalate individual și cu mare atenție.
Eu personal sunt foarte mulțumită și recomand tuturor aceste lumânări.
Încercați și vă veți îndrăgosti de aceste cadouri parfumate.”
Mulțumesc din suflet draga mea pentru minunile acestea. Ai mâini de aur, Dumnezeu să-ți țină harul!
M-a imbatat mirosul lor și mi se pare incredibil ceea ce ai reușit să modelezi aici. Ai talent cu carul! Recomand tuturor să încerce măcar odată sa și bucure mintea și sufletul cu așa frumusețe!
Alaturandu-te cursului meu online, vei avea parte nu doar de teorie, ci și secrete practice și trucuri prețioase.
Vei avea ocazia de a urmări demonstrații practice, de a accesa materiale de învățare de calitate și de a beneficia de suport personalizat pentru a-ti atinge cu succes obiectivele.
Fii printre primii care se înscriu și beneficiază de aceasta oportunitate excepțională
DOAR 15 LOCURI
locurile la ședințele de consultanta gratuită se ocupă rapid !
Așadar, în urma nenumaratelor mesaje primite din partea celor interesați de procesul de creație al lumanarilor si de soluții pentru problemele intampinate…
M-am hotarat sa structurez toate informațiile deținute de mine printr-un curs desfășurat online și prin care pot ajuta mai multe persoane sa descopere frumusețea lumanarilor handmade și sa economiseasca timp și bani în căutarea răspunsurilor.
SAU
-Buna din nou
-Îmi cer scuze ca deranjez din nou
-Voiam sa te întreb cum masori tu ca sa topesti ceara exact pt borcanel?
-Am citit pe net, ca trebuie sa pun ceara de soia in borcan si sa dublez cantitatea.
-După ce se topește îmi încape perfect în borcan fără sa fac prea mult sau prea puțin
-Tu ce zici?
-E ok așa?
Bineînțeles că răspunsul meu a fost NU, nu este ok așa.
Ceara de soia o regasim in mai multe forme: granule,fulgi chiar și la calup, așa ca nu prea poți calcula exact cantitatea de ceara perfecta necesara cu aceasta tehnica.
Multe sfaturi găsite pe internet pot fi înșelătoare.
Am povestit deja despre cum se calculează exact cantitatea perfecta de ceara necesara, într-un video la Minicursul GRATUIT
Concentreaza-te 100% pe ceea ce conteaza cu adevarat
Acest curs online despre crearea lumanarilor handmade se va concentra pe aspectele practice și tehnice ale procesului de fabricație.
Vom învăța cum să selectăm materialele potrivite, să folosim instrumentele corecte și să evităm greșelile comune. Scopul nostru este să obținem lumanari frumoase și durabile, iar eu voi fi aici pentru a vă ghida în fiecare pas al drumului.
Cu informațiile corecte vei reuși sa respecți regulile și ordinea acestora.
Acest curs intensiv, desfășurat pe parcursul unei luni de zile, a fost conceput special pentru a transforma pasionații de lumânări în experți în arta confecționării lor.
În cadrul acestui program, vei avea parte de întâlniri săptămânale care îți vor oferi oportunitatea de a interacționa direct cu mine.
Fiecare întâlnire va fi o ocazie de a învăța tehnici noi, de a discuta despre tendințele din industrie și de a primi feedback personalizat pentru proiectele tale.
Vei ști în permanență ce faci bine și ce trebuie sa imbunatatesti, deci nu riști sa te abati din drum.
Dar cum ar fi sa generezi și un venit din asta, facand ceea ce-ti place, în ritmul și timpul tău disponibil?
Cu doar 15 LOCURI DISPONIBILE, programeaza-te acum pt o sedinta de consultanta gratuita
Nu rata ocazia sa faci parte din acest program minunat!!!
Pret Curs Online Intensiv- 700 Euro
OFERTA ! ! ! 550 Euro-Plata integrala
Iti ofer sprijin și îndrumare în crearea Lumanarilor Handmade, ajutandu-te sa-ti dezvolti abilitatile într-o luna.
Nu ai idee cat potențial ai pana cand nu începi ceea ce ti-ai propus
Ajut si mentorez persoanele interesate de crearea lumanarilor handmade, să-și dezvolte abilitățile în doar o luna de zile.
–Alegerea materialelor potrivite: Începătorii pot avea dificultăți în a alege materialele potrivite pentru proiectele lor, precum ceara, coloranții, uleiurile parfumate și fitilurile. Este important să se înțeleagă caracteristicile și calitățile diferitelor materiale pentru a obține rezultatele dorite.
–Procesul de fabricație: Unele aspecte ale procesului de fabricație a lumânărilor pot fi complexe pentru începători, cum ar fi topirea cerii, colorarea, adăugarea aromelor și turnarea în forme. Este necesară o înțelegere clară a fiecărui pas și a tehnicilor corespunzătoare pentru a obține lumânări de înaltă calitate.
–Siguranța în manipularea materialelor:
Este important să fim în siguranță când lucrăm cu materialele pentru lumanari. Vom învăța cum să ne protejăm de foc și alte pericole.
Pregatirea recipientelor și curatarea acestora poate fi o alta provocare pentru incepatori, vom discuta despre asta dar și despre cum să-ți organizezi activitatea.
TEMA DE CASA realizarea unei lumanari simple parfumate în recipient și în matrita
Frostingul este una din marile probleme intampinate chiar și de experți în crearea lumanarilor, deci vom aloca timp și discutii pe aceasta tema.
Vom analiza tema de casa și vom învăța cum să decoram lumanarile pentru a arăta frumos. Putem folosi multe lucruri creative.
Vom discuta despre diferența dintre lumanari parfumate vs. lumanari neparfumate:Vom învăța cum să facem fiecare tip.
Și nu în ultimul rand –Controlul calității:
Asigurarea calității produselor poate fi o provocare pentru cei care încearcă să își dezvolte abilitățile în crearea lumânărilor handmade.
Este important să se acorde atenție detaliilor și să se efectueze teste pentru a asigura că lumânările sunt estetice și funcționale.
TEMA DE CASA testarea primei lumanari create/Fișa de lucru
Creativitatea și inovația: Dezvoltarea de noi idei și design-uri pentru lumânări poate fi provocatoare pentru unii, iar găsirea de inspirație și exprimarea creativității poate necesita timp și efort suplimentar.
Și pentru ca deja am învățat tehnica de baza putem încerca și lucruri mai complicate. Vom învăța cum să facem lumanari cu aspect special, tehnici de stropire și texturare a lumanarilor, lumanari personalizate reprezentand ocupația sau hobby-ul celor cărora le dăruim. Vom învăța cum să facem asta pentru a face cadouri speciale.
Dacă vrem să facem lumanari pentru o anumită ocazie, putem face asta. Vom învăța cum să facem lumanari pentru Crăciun, Halloween, marturii Nunti/Botez și multe alte evenimente.
TEMA DE CASA crearea unei lumanari la alegere
Tehnica cu Pulbere de Mica- Wax melts/ SnapBars
Tehnica lumanarilor desert
Îngrijirea și depozitarea lumanarilor:
După ce facem lumanari, trebuie să știm cum să le păstrăm în siguranță. Vom învăța și cum să le curățăm dacă este necesar.
Detaliem fiecare pas, de la pregătirea materialelor până la ambalarea și etichetarea finală.
Promovarea și vânzarea: Pentru cei care doresc să transforme pasiunea pentru lumânări într-o afacere, promovarea și vânzarea produselor pot fi provocări. Este important să se înțeleagă cum să-și prezinte produsele în mod eficient și să atragă clienții potențiali într-un mediu competitiv.
Acestea sunt subiectele pe care le putem acoperi în cursul nostru despre crearea lumanarilor handmade, folosind un limbaj simplu și ușor de înțeles pentru toată lumea.
Alaturandu-te cursului meu online, vei avea parte nu doar de teorie, ci și secrete practice și trucuri prețioase.
Vei avea ocazia de a urmări demonstrații practice, de a accesa materiale de învățare de calitate și de a beneficia de suport personalizat pentru a-ti atinge cu succes obiectivele.
Fii printre primii care se înscriu și beneficiază de aceasta oportunitate excepțională
Cu doar 15 LOCURI DISPONIBILE
locurile la ședințele de consultanta gratuită se ocupă rapid !